Ziua lui tanti Veronica

Ieri a fost o zi specială, am sărbătorit-o pe tanti Veronica, omul meu de nădejde care mi-a schimbat viața și probabil și eu pe a ei. E o poveste despre destin și răbdare. 

La fel ca mine tanti Veronica nu este din Idicel Pădure, este de loc din Bicaz Chei, cum mereu îi place să spună, adusă pe meleaguri idilice, de dragostea ei la prima vedere, nea Viorel. Un bărbat dârz care a „răpit-o” într-o noapte și a adus-o la Idicel Pădure. 

Din todeauna și-a dorit să aibă un loc de muncă, dar viața a ținut-o pe lângă gospodărie și la mașina de cusut, de unde și-a câștigat existența până la 53 de ani, când așa cum după bine știți într-o zi de 1 mai am coborât de pe un deal și am ajuns la ea acasă, iar de acolo viețile noastre s-au schimbat.  

Tanti Veronica a crezut în visul meu de a face ceva bun și mi s-a alăturat ideii, cu gândul că o să facă satul celebru și ambiția de a face ceva inedit, dar obișnuit pentru o gospodină harnică așa cum este ea. Anul acesta facem nouă ani de când zi de zi ea este dedicată total activității de la fabrica din Idicel, vine prima dimineața și pleacă ultima seara, pune tot sufletul ei acolo! E severă cu colegele, aprigă, dar este un lider înăscut care acum conduce fabric și sunt foarte recunoscător pentru implicarea ei, e nemaipomenită! 

Că tot vorbeam de destin la început, toată munca noastră a făcut să îmi cunosc soția la București și cumva să o „răpesc” și pe ea de la viața pe care o avea în capitală și să ne mutăm la Idicel Pădure, să fim vecini cu tanti Veronica și nea Viorel. Iar în serile rece de iarnă să ne încălzească și să ne facă viața mai frumoasă cu un pahar de vișinată și niște clătite. 

Suntem bucuroși că am putut să sărbătorim împreună cei 62 de ani împliniți  și îi dorim mulți ani înainte, tot așa în putere!