Viața la Idicel #3
Mar 25, 2021
E duminică dimineața și mă bucur de prima baie de soare pe anul acesta. E incredibilă energia și motivația pe care ți-o poate da o zi frumoasă de primăvară, cu păsări care ciripesc, sunetul pârâului și planurile pentru un nou sezon de activități în natură.
Chiar dacă a fost o săptămână posomorâtă, în care a nins aproape în fiecare zi, am zis să fac un gest și întorc vremea. Așa că am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe doamna Maria de la pepiniera olma, de unde cumpăr vara pentru dulceață, cireșe amare și galbene, am rugat-o să îmi trimită treizeci de pomi fructiferi, să îmi amenajez o mică livadă. Avem o suprafață destul de mare la casa nouă(5200mp) și îmi doresc foarte mult să îmi amenajez o grădină frumoasă. Vă sunt recunoscător dacă îmi puteti trimite resurse de citit și tips and tricks despre modalitatea de abordare peisagistică a locului. Important de menționat este că avem o climă alpină și îmi doresc ca pe lângă speciile de copaci locali să aduc și ceva exotic, dar pretabil climatului.
Mai nou ne bucurăm în fiecare dimineață de vizita unor căprioare, pe care Eva le admiră de la geam si tot insistă să le dăm de mâncare pentru că le este foame, iar când ieșim din casă ne întâmpină veverița, care stă pe un butuc și ne privește cum suntem noi agitați să nu întârziem la grădiniță.
Ne-am jucat puțin săptămâna aceasta în laboratorul de ciocolată și am învățat să facem ouă de ciocolată și am început cu ouă de diamentrul unuia de găină, iar mai apoi am primit forme similiare unui ou de struț, sunt superbe! Abia asteptam luna aprilie sa le lansăm, mai avem nevoie de un ambalaj care sa ne asigure ca nu o sa avem probleme la transport, să nu se spargă și să stricăm surpiza din interior.
Pe săptămână viitoare, am plecat să fac o baie de pădure. 😊
Răzvan